Ce fel de parfum ți se potrivește în funcție de personalitate și vârstă

parfumuri-pentru-orice-personalitate-si-varsta

La fel ca fiecare femeie, și tu ai un caracter unic. Și ce mod mai frumos și mai feminin de a-l pune în evidență decât printr-un parfum semnătură, care să vorbească despre trăsăturile tale principale cu fiecare puf?

Dar ce fel de parfum ți se potrivește cel mai bine? Fie că ești o fire sociabilă, o tipă mereu pusă pe distracție, sau, din contră, o personalitate introvertită sau femeia puternică de afaceri, în acest articol vei găsi parfumul perfect pentru fiecare tipologie, dar și ce esențe să porți în funcție de fiecare categorie de vârstă.

De ce e important să-ți alegi un parfum semnătură?

ce-parfum-semnatura-sa-alegi

Pe lângă criteriile evidente de selecție ale unui parfum, note, persistență sau preț, poate că cele mai importante sunt tocmai cele subiective, mai puțin cunoscute, pe care le poți afla doar dacă te cunoști foarte bine și știi exact ce-ți place și ce nu. Odată definite aceste caracteristici specifice, vei putea să-ți alegi semnătura olfactivă, unică și personală.

Un parfum semnătură face mai mult decât să-ți contureze stilul vestimentar, el vorbește despre personalitatea ta și îi ajută pe cei din jur să-și formeze o primă impresie despre tine. Mai mult, aromele alese cu grijă pot scoate la iveală părți surprinzătoare ale tale, pe care nu le poți exprima altfel, dar pe care vrei să le înțeleagă cu toții.

Ce parfum ți se potrivește în funcție de personalitate?

1. Sociabilă și plină de viață

parfumuri-pentru-personalitatea-extrovertita

Profilul tău: Ești tipul de persoană foarte extrovertită, jovială, căreia îi place să fie în centrul oamenilor și atenției. Sociabilitatea e punctul tău forte, așa că știi de toate evenimentele mondene din oraș și încerci să ajungi la cât mai multe. Totuși, ești destul de calculată, și știi să-ți pui ordine în gânduri și în viață atunci când e cazul.

Parfumuri recomandate: Mixurile de arome citrice, fresh și dulci, care îți amplifică spiritul optimist.

Cacharel Eden

Parfum similar: Infinite Love Tenerife

parfum-Cacharel-Eden-Femenin
Cacharel Eden

Cacharel Eden este un parfum floral care îmbină perfect notele dulci cu cele proaspete, acvatice, invitând la conversații infinite, chiar și cu persoane pe care abia le-ai cunoscut. Se deschide cu note fine citrice, însoțite de piersică, la mijloc se află fructele dulci și florile elegante, iar la bază, cedru, paciuli, salcâm și santal.

Rezultatul: un parfum care te face să te simți cool, dar și confortabil și merită purtat la evenimentele tip cocktail ale primăverii.

Elixir Des Merveilles de la Hermès

Parfum similar: Infinite Love Bayamo

hermes-elixir-des-merveilles
Hermès Elixir Des Merveilles

Un parfum oriental, care te poartă într-o călătorie complexă, demnă de atenție, exact așa cum ești și tu cu fiecare poveste pe care o spui cu mult fler. Este compus din note balsamice și vanilate, pătrunzătoare, dar totuși fine, care sunt înconjurate în aromele citrice de coajă de portocale.

Poartă Elixir Des Merveilles de la Hermès în zilele răcoroase pentru a-ți ridica starea de spirit cu fiecare puf, atât ție, cât și celor din jur.

2. Timidă și introvertită

parfumuri-pentru-personalitatea-introvertita

Profilul tău: La polul opus față de personalitatea extrovertită stă caracterul sfios, care preferă să petreacă mai mult timp cu sine decât cu ceilalți. Dacă deja te regăsești, înseamnă că ești genul care stă mult timp cu nasul în cărți, iar când totuși îți faci curaj să mai ieși, preferi să stai cât mai retrasă și să nu-ți faci prea mult simțită prezența. Știi și îți place să asculți, iar asta te face să fii mai înțeleaptă și mai profundă în gânduri și trăiri.

Parfumuri recomandate: Florale și acvatice, discrete, care nu ies în evidență.

Bright Crystal de la Versace

Parfum similar: Infinite Love Brescia

bright-crystal-versace
Versace Bright Crystal

Senin ca zilele de vară, acest parfum îți conferă o stare de relaxare – exact ce ai nevoie într-o după-amiază caldă, când tot ce vrei e să reflectezi asupra lumii în hamacul tău din grădină.

Bright Crystal de la Versace se deschide cu mixul deosebit de rodie, zemosul fruct yuzu și arome care amintesc de răcoarea mării și se împreună cu notele cuminți de lotus, magnolie și bujor. Totul se finalizează cu îmbrățișarea tandră a moscului, lemnul roșu și ambra.

Gucci – Bamboo

Parfum similar: Infinite Love Quebec

gucci-bamboo
Gucci Bamboo

Dulce, dar totuși subtil, parfumul Bamboo de la Gucci îți pune în valoare feminitatea și fragilitatea. Notele de vârf sunt date de prospețimea fructelor, continuate cu delicatețea florilor albe, aromele dulci de vanilie și atingerile fine de lemn de santal și mosc.

Această esență merge de minune în zilele de primăvară sau vară, la o rochie uni, pentru că îți conturează perfect simplitatea caracteristică.

3. O romantică incurabilă

parfumuri-pentru-femeia-romantica

Profilul tău: Vezi inimioare peste tot și poți face un roman romantic din orice, chiar dacă nu e Valentine’s Day. Te dai în vânt după filmele clasice de dragoste și de fiecare dată când ai ocazia nu te poți abține să nu revezi Titanicul. Ai compasiune pentru ceilalți și crezi că lumea poate fi mai bună cu fiecare gest mic, așa că ești prima la sfaturi de fiecare dată când simți că prietenii tăi au nevoie.

Parfumuri recomandate: O explozie de flori și arome dulci, gurmande, care te fac să visezi și mai mult.

Amor Amor Cacharel

Parfum similar: Infinite Love Verona

amor-amor-cacharel
Amor Amor Cacharel

Acest parfum te cuprinde cu o aură romantică de la primele note, date de notele fresh și delicioase de fructe, care se îmbină minunat cu mireasma îmbietoare a florilor albe și a trandafirului. Notele de bază accentuează dulceața și feminitatea esenței cu aromele de vanilie, mosc, cedru și ambră, care se împletesc cu cremoasele boabe de tonka.

Amor Amor de la Cacharel îți conturează latura cuceritoare, așa că poartă-l în nopțile calde, când vrei să atragi priviri, și, poate, chiar și inima unui gentleman.

Flowerbomb Viktor & Rolf

Parfum similar: Infinite Love York

Viktor & Rolf-Flowerbomb
Viktor & Rolf Flowerbomb

Flowerbomb de la Viktor & Rolf este o esență oriental florală care începe cu atingeri subtile de bergamotă și ceai, iar inima te va cuprinde cu un buchet spectaculos de flori, ca frezie, iasomie, orhidee, flori de portocal și senzualul trandafir. Baza e formată din ademenitorul mosc, care se îmbină cu notele exotice și balsamice de paciuli.

Aroma rezultată este un desert înmiresmat potrivit la cinele romantice alături de iubit – sigur îl vei ameți și recuceri!

Lolita Lempicka – Lolita Lempicka

Parfum similar: Infinite Love Dijon

lolita-lempicka
Lolita Lempicka for Women

Dacă vrei să fii învăluită în magie și să evadezi din realitate, alege acest parfum floral fructat gurmand, care te surprinde cu arome dulci de cireșe, îmbinate cu notele feminine și atrăgătoare de flori și anason. Totul se încheie cu arome pudrate date de vanilia delicioasă și boabele de tonka.

Parfumează-te cu această esență în zilele sau serile de toamnă și îți va pune în evidență nu doar rochia maxi înflorată, dar și zâmbetul diafan.

4. Party girl

parfumuri-pentru-party-girl

Profilul tău: Carismatică și cu un suflet rebel, nu îți place să ratezi nici o ocazie să te distrezi. Tu ești persoana care deschide party-ul și dansează până în zori și nici urmă de regret cu privire la asta! Ești persoană cu mintea deschisă, căreia îi place să-și facă prieteni noi constant, pe care știi unde să-i duci când vreți să vă răcoriți la un Pool Party sau la un cocktail savuros.

Parfumuri recomandate: Orientale puternice, cu note condimentate și dulci, care țin până în zori și îți dau energie.

Very Irresistible Givenchy

Parfum similar: Infinite Love Lyon

very-irresistible-givenchy
Givenchy Very Irresistible

Very Irresistible de la Givenchy este o esență floral fructată, care te menține fresh și îți pune în evidență latura jucăușă, mai ales datorită combinației surprinzătoare de anason, ușor dulce, cu lămâița și florile de bujor. Acestea sunt învăluite în atingerea delicată de trandafir și magnolie.

Merge de minune la o ținută sexy de primăvară pentru că vei emana un aer jovial și încrezător, care fură priviri dulci.

Euphoria de la Calvin Klein

Parfum similar: Infinite Love Miami

euphoria-calvin-klein
Euphoria Calvin Klein

Oriental floral, Euphoria Calvin Klein cucerește prin amestecul misterios și senzual de rodie zemoasă, lotusul feminin, orhidee și violetă, care se întrepătrund cu luminoasa ambră și notele călduroase de mahon. Atrăgătorul mosc conturează latura sexy a parfumului și te ajută să primești o mulțime de complimente.

Poartă-l cu încredere în nopțile de iarnă, când vrei să fii inima tuturor petrecerilor de sărbători.

5. Mereu activă

parfumuri-pentru-personalitatea-aventuriera

Profilul tău: Ești mereu în căutare de nou și nu ți-e frică de provocări, din contră, tot mai găsești câte ceva inedit pentru lista ta de To Do. Te atrage tot ce îți pune imaginația la încercare, iar asta te face un spirit creativ. Tu ești sufletul aventurier din cercul de prieteni, unde vii constant cu idei noi pentru un city break sau excursii exotice, iar când nimeni nu te poate însoți, nu spui nu nici unei escapade de una singură.

Parfumuri recomandate: Fresh și fructate, tinerești și proaspete, care pot ține pasul cu viața ta activă.

Dolce&Gabbana Light Blue

Parfum similar: Infinite Love Bali

Dolce-and-Gabbana-Light-Blue
Light Blue – Dolce & Gabbana

Floral fructat citric, acest parfum este plin de prospețime și vitalitate, și te face să te simți mereu tânără, indiferent de vârstă.

Este alcătuit din note fresh, citrice, de lămâie, măr și bambus, care se îmbină perfect cu clopoțeii, trandafirul alb și iasomia. Mixul se încheie confortabil cu îmbrățișarea moscului și a puternicului cedru, îmbinat cu note de ambră.

Acqua Di Gioia Giorgio Armani

Parfum similar: Infinite Love Capri

giorgio-armani-acqua-di-gioia
Acqua Di Gioia Giorgio Armani

Aveai nevoie de un parfum care să te însoțească atât pe plajă, dar și la plimbările cu motocicleta? Iată-l: Acqua Di Gioia de la Giorgio Armani – o aromă floral acvatică, care se deschide cu arome proaspete de mentă și lămâie, care se împletesc armonios cu bujorul și iasomia, iar la mijloc te surprinde cu note subtile de piper roșu. Baza are note de laudanum și cedru, cu atingeri foarte fine de zahăr.

6. Femeia business sau caracterul Alpha

parfumuri-potrivite-pentru-femeia-business

Profilul tău: Când intri într-o încăpere, personalitatea ta puternică e cea care se face observată mai presus de orice. Ești o fire organizată, sigură pe sine și știi foarte bine ceea ce-ți dorești, astfel că ambiția și perseverența te definesc, iar funcția de leader ți se potrivește cel mai bine. Chiar dacă cei din jur îți spun că uneori exagerezi cu munca, ții enorm la cariera ta și asta se vede clar în rezultatele peste așteptări.

Parfumuri recomandate: Lemnoase, ușor condimentate, care îți mențin caracterul independent și îți amplifică încrederea în sine.

Lacoste Pour Femme

Parfum similar: Infinite Love Roses

lacoste-puour-femme
Lacoste Pour Femme

Lacoste Pour Femme este un parfum floral-lemnos și condimentat, de vară, cu o compoziție atipică, dedicată femeilor sigure pe sine, cărora nu le e teamă să iasă din tipare. Te surprinde încă de la început cu mixul de piper, măr și frezie, iar în mijloc are note feminine de flori, iar baza formată din arome lemnoase, tămâie și piele întoarsă vine să fixeze întreaga compoziție.

Această esență te pune cel mai bine în valoare dacă o porți cu o fustă creion și pantofi stiletto.

Noa Cacharel for women

Parfum similar: Infinite Love Bora Bora

noa-cacharel
Noa Cacharel

Un parfum care inspiră independență, Noa Cacharel for women este predominat de notele de mosc, bujor și cafea. Conție și note verzi și fructe dulci, alături de flori albe, care se îmbină cu nuanțele feminine de trandafir și vanilie, alături de încrezătoarele arome de fum și lemn.

Se potrivește foarte bine în zilele de primăvară când vrei să arați relaxată, chiar dacă, ca de obicei, ești plină de proiecte și întâlniri.

Versace Eros pour Femme

Parfum similar: Infinite Love Amazon

Eros-pour-Femme-Versace
Versace Eros pour Femme

Lemnos, cu nuanțe de flori și mosc, acest parfum inconfundabil te pune pe un piedestal chiar de la primul puf. Notele de vârf sunt date de citrice, ca lămâia și bergamota, îmbinate cu rodia, care te fac remarcată, în inimă păstrează aromele grațioase de flori albe și bujor, iar amestecul se finalizează cu note subtile de lemn, mosc și ambroxan.

Poartă-l la birou, în zilele însorite și îți va crește ambiția ca să poți termina rapid toate task-urile propuse.

7. Femeia clasică, rafinată

parfumuri-pentru-femeia-clasica-vintage

Profilul tău: Mereu ai avut o atracție pentru lucrurile clasice, simple, dar chic și pline de bun gust. Outfiturile tale sunt toate rafinate, iar piesa de rezistență a garderobei este clasica little black dress, care nu dă greș niciodată. Îți place să mergi la târgurile vintage, de unde nu pleci niciodată fără o geantă retro sau un inel supradimensionat.

Parfumuri recomandate: florale, ușoare și clasice, care îți conturează eleganța.

Chanel No 5 de la Chanel

Parfum similar: Infinite Love Paris

chanel-no-5
Chanel No 5

Chic și atrăgător, Chanel No 5 este considerat o adevărată capodoperă, datorită rafinamentului și eleganței de neegalat. Acordurile principale sunt date de amestecul unic și puternic de aldehide, îmbinate cu florile cuceritoare de ylang-ylang și notele de stânjenel. Are atingeri calde de lemn de santal, trandafir și delicioasa vanilie, care se împletesc cu note fresh și arome surprinzătoare de paciuli.

Rezultatul este o esență complexă, care după mai bine de 3 decenii continuă să fie pe placul femeilor și să cucerească tocmai prin caracterul clasic.

Cerruti – Cerruti 1881 Pour Femme

Parfum similar: Infinite Love Piemonte Women

cerruti-pour-femme
Cerruti 1881 Pour Femme

Cerruti 1881 Pour Femme este un parfum floral, care merge perfect la o rochie delicată de primăvară și perle vintage, și îți pune în evidență grația caracteristică.

Notele de vârf sunt date de atingeri foarte femnine ale amestecului bogat în flori, care se continuă cu naturalețea lemnului, note de cedru și bergamotă. Amestecul se încheie armonios în linii luminoase de ambră, lemn, îmbinate perfect cu accente captivante de mosc și vanilie.

8. Atrăgătoare și sexy

parfumuri-pentru-femeia-sexy

Profilul tău: Ești tipul de femeie care oriunde pășește întoarce capete. Asta pentru că îți place mereu să fii aranjată, iar pantofii înalți sunt nelipsiți din garderoba ta. Imaginea de sine este extrem de importantă, așa că shoppingul e una din activitățile tale preferate. 

Parfumuri recomandate: Orientale, persistente și stridente, care atrag și cuceresc.

Gucci Rush

Parfum similar: Infinite Love Catania

gucci-rush
Gucci Rush

Citric fructat, Gucci Rush are note atrăgătoare de frezie, gardenie, împletite cu arome delicioase de piersică. Notele seducătoare de paciuli și vanilie, alături de atingerile senzuale de trandafir îl fac un parfum irezistibil.

Mizează pe el în nopțile răcoroase când vrei să fii o apariție plină de atitudine, pe care nimeni nu o va putea uita ușor.

Armani Code for Women de la Giorgio Armani

Parfum similar: Infinite Love Siena

armani-code-giorgio-armani
Armani Code for Women

Armani Code for women este un parfum seducător și misterios, ducând pe oricine îl miroase într-un tărâm magic. Este o combinație dulce-acrișoară de ingrediente opuse, ca portocala și mierea sau ghimbiriul și vanilia, care atrage, și totuși impune respect.

Poartă-l cu încredere la ținutele sexy și îți va accentua latura cuceritoare.

Black Orchid Tom Ford

Parfum similar: Infinite Love Chaco

tom-ford-black-orchid
Black Orchid Tom Ford

Oriental foral, Black Orchid Tom Ford for women este un elixir al senzualității, care atrage bărbații Alfa. Căldura și caracterul surprinzător sunt oferite de amestecul de mirodenii, mireasma delicioasă este dată de zemoasele fructe și florile catifelate, iar aura cuceritoare vine mai ales din notele de vanilie, îmbinate perfect cu ciocolata.

Provocator și intens, acest parfum merită purtat la outfiturile elegante și senzuale – fii sigură că vei cuceri!

9. Zen – Femeia echilibrată și relaxată

parfumuri-pentru-personalitatea-zen

Profilul tău: Îți place să petreci timp exersând noi metode de introspecție pentru a te cunoaște mai bine și a fi conectată mai mult la natură. Accepți cu drag feedback de la cei din jur, știind foarte bine cum să filtrezi informația și să devii constant o mai bună versiune a ta. Cursurile de yoga fac parte din rutina ta zilnică, iar dacă ar fi să alegi cum să-ți petreci vacanța, clar ar fi într-o tabără spirituală.

Parfumuri recomandate: Verzi, acvatice, care amintesc de natură și îți conferă echilibru.

Bvlgari Omnia Crystalline

Parfum similar: Infinite Love Canillo

bvlgari-omnia-crystalline-for-women
Bvlgari Omnia Crystalline

Omnia Crystalline de la Bvlgari este un parfum floral acvatic, cu note verzi și lemnoase, care te transpune în inima unei păduri. Se deschide cu note timide de bambus și pară dulce, continuate de miresme exotice de lotus, cassia şi ceai, iar la bază stă o aromă bine conturată și plăcută de mosc, lichen și lemn de guaiac.

Poartă-l de fiecare dată când vrei să simți o adiere vibrantă care te va ține conectată la natură, chiar și când ești închisă între patru pereți la birou.

Acqua di Gio de la Giorgio Armani

Parfum similar: Infinite Love Milano for Women

Acqua di Gio – Giorgio Armani

Discret și feminin, Acqua di Gio Giorgio Armani este un parfum care te poate însoți cu succes atât la bibliotecă, dar și la evenimentele culturale.

Floral fructat, cu atingeri de note verzi, acesta merită purtat în zilele calde de vară, pentru că îți aduce marea mai aproape, cu notele aromate și fresh de ananas, piersică și lămâie, însoțite de violetă și bujor, și completate cu succes de notele luminoase de ambră, mosc și lemn de santal.

Cum îți alegi parfumul în funcție de vârstă?

De-a lungul timpului ne schimbăm și, desigur, nici gusturile nu mai rămân aceleași. La fel se întâmplă și cu preferințele pentru parfumuri, care se pot schimba exponențial de la adolescență la maturitate.

Experiențele de viață, mediul în care trăim, chiar și pH-ul pielii – toate influențează tipul de aromă pe care o alegem să ne reprezinte.

Adolescentă

parfumuri-pentru-adolescente

Profilul tău: Dacă ești la vârsta adolescenței, îți place să experimentezi cât mai mult și să te ții departe de lucrurile prea serioase. Ești plină de viață, și ai impresia că toate dorințele ți se pot împlini, mai ales că stai cu părinții și încă îți fac toate poftele. Caracterul tău e în plină formare, oșcilând între fetița timidă și domnișoara pe tocuri.

Parfumuri recomandate: Fructate și dulci, luminoase, care ne duc cu gândul la copilărie.

Prada Candy

Parfum similar: Infinite Love Burano

Prada-Candy
Prada Candy

Un parfum dulce ca o prăjitură, Prada Candy se deschide cu note savuroase de caramel, învăluite în arome puternice de mosc și rășină benzoică. Compoziția se continuă cu miresme delicioase și jucăușe de vanilie, împletite cu note pudrate.

Iarna e anotimpul cel mai potrivit să-l porți, fie că alegi să te însoțească la ieșirile cu prietenii sau la petrecerea de Crăciun în familie.

Ai ajuns la 20 de ani

parfumuri-pentru-femeile-de-20-de-ani

Profilul tău: În jurul vârstei de 20 de ani deja ai trecut pragul legal al maturității, așa că începi să fii mai responsabilă și mai atentă la imaginea ta. Chiar dacă încă nu te-ai desprins total de adolescență și nu ești independentă, te vei simți mult mai feminină și mai curajoasă să-ți arăți această latură atât prin ținute, cât și prin gesturi.

Parfumuri recomandate: Floral-fructate, care îți adaugă o aură feminină, dar totuși jovială și nu prea matură.

Chanel Coco Mademoiselle

Parfum similar: Infinite Love Bordeaux

chanel_coco_mademoiselle
Chanel Coco Mademoiselle

Fresh, chic și tineresc, Chanel Coco Mademoiselle îți adaugă stropul de încredere de care ai nevoie la început de maturitate și îți conturează spiritul libertin. Are note revigorante de citrice și paciuli, note răcoroase de mosc alb, amestecate cu un buchet delicat de flori, dominat de parfumații trandafiri turcești și atingeri tandre de iasomie. Rezultatul e o esență citrat florală, cu nuanțe dulci subtile.

Asortează-l la ținutele de facultate, dar și la rochia înflorată, la o petrecere din centrul orașului.

Ai depășit 30 de ani

parfumuri-pentru-femei-la-30-de-ani

Profilul tău: După ce ai trecut de 30 de ani deja ai un stil propriu, cât și un caracter bine conturat. Te descurci singură, ai jobul tău, iar imaginea pe care o afișezi în societate are o importanță mult mai mare față de anii facultății. Ai cercul tău de prieteni atent aleși, cu care petreci timp de calitate la o cafea, sau la nunțile și botezuri, care încep să apară în peisaj.

Parfumuri recomandate: Florale, ușor lemnoase, care denotă independeță.

Lady Million de la Paco Rabanne

Parfum similar: Infinite Love Bordeaux

.paco-rabanne-lady-million
Lady Million – Paco Rabanne

Lady Million de la Paco Rabanne este un parfum floral fructat, care te face să te simți sigură pe sine și pe laturile tale feminine, pe care le conturează cu stil. Notele de vârf sunt dulci-acrișoare, compuse din lămâie și zmeură, care se îmbină cu florile albe grațioase. La bază stau notele dulci de miere, atrăgătorul paciuli și arome gentile de ambră.

Pulverizează-l pe piele la o rochie elegantă sau la ținutele de birou, când vrei să te simți încrezătoare și puternică.

La pragul de 40 de ani

parfumuri-pentru-femeile-de-peste-40-ani

Profilul tău: Ai ajuns deja la o vârstă matură, când ești la nivelul de senior al carierei sau poate ai deja un business al tău. Știi exact ce-ți dorești și lucrezi în acea direcție, fiind mult mai calculată și organizată, atât profesional, cât și personal. Poate că ești deja într-o relație de lungă durată ori te-ai așezat deja la casa ta, așa că ținutele tale sunt ceva mai sobre, dar nu lipsite de feminitate.

Parfumuri recomandate: Orientale, ușor condimentate și lemnoase, care îți scot în evidență eleganța.

Guerlain Shalimar

Parfum similar: Infinite Love Barcelona

Guerlain-Shalimar
Guerlain Shalimar

Oriental condimentat, Guerlain Shalimar este o esență tare, care durează foarte mult pe piele. Îți conferă un aer sofisticat datorită combinației surprinzătoare de citrice fresh cu notele lemnoase calde, care se îmbină cu notele cremoase de vanilie stridentă, boabe de tonka și paciuli, toate învăluite în eleganța florilor.

Te va însoți cu succes indiferent de ocazie, cât timp porți ținute elegante, misterioase, conturate de frumusețea maturității.

Peste 50 de ani

parfumuri-pentru-femeile-peste-50-de-ani

Profilul tău: Ești deja la vârsta când îți culegi roadele muncii, fie că e vorba de realizările profesionale sau de împlinirile personale. Nu îți mai e deloc teama să spui lucrurilor pe nume, așa că stilul tău e unul clar, și chiar dacă nu mai pui atât de mult preț pe imagine, știi că ea e totuși importantă, cel puțin ca să te simți tu bine în propria piele.

Parfumuri recomandate: clasice și atemporale, cu ușoare note dulci, care să te facă să-ți conturezi plăcut înțelepciunea.

Lancome Tresor

Parfum similar: Infinite Love Taft

Lancome-Tresor
Lancome Tresor

Lancome Tresor este un parfum foarte feminin, senzual, care trece testul timpului. Notele de vârf sunt dulci, îmbinate cu rafinamentul florilor, iar partea captivantă este asigurată de aromele de mosc. Ambra și vanilia aduc note extrem de călduroase, asemenea unei îmbrățișări lungi și puternice.

Este potrivit în perioadele răcoroase, la sărbătorirea aniversării căsătoriei, sau la o ceașcă de ceai cu prietenii.

 

Ți-ai ales parfumul semnătură? Dacă vrei să descoperi și alte arome care ți se potrivesc, vezi întreaga colecție complexă de parfumuri pentru femei Infinite Love.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *